Mesajul emoționant postat de FIICA lui Dinu Săraru înainte ca acesta să se stingă din viață: „Fă un pact cu Dumnezeu”/Unde va fi înmormântat

Mesajul emoționant postat de FIICA lui Dinu Săraru înainte ca acesta să se stingă din viață: Fă un pact cu Dumnezeu/Unde va fi înmormântat
Publicat: 02/03/2024, 19:15
Actualizat: 02/03/2024, 19:20

Romancierul și omul de cultură Dinu Săraru a murit la vârsta de 92 de ani. Fiica sa, Alexandra a postat un mesaj emoționant în urmă cu două zile pe rețelele de socializare.

În mesaj, aceasta își ruga tatăl să facă un pact cu Dumnezeu și să-și revină.

„Tată, te iubesc mai presus de viață mea, te rog, fă un pact cu Dumnezeu și revino-ți, peste o zi este aniversarea mea și mi-ai face cel mai frumos cadou din lume. Comand și aripioare cu miere, așa cum îți plac! Te rog, te rog, mă rog”, a scris Alexandra Săraru pe pagina sa de Facebook.

Dinu Săraru a murit sâmbătă, 2 martie, la Spitalul Universitar din București, la vârsta de 92 de ani.

Nu se știe cu certitudine unde va fi înmormântat, însă în timpul vieții a stăruit pe lângă Arhiepiscopia Râmnicului să obțină acceptul pentru a-și dormi somnul de veci în curtea casei de Slătioara, județul Vâlcea. Acolo, ar fi amenajat două morminte pentru el și soția sa. Tot în curtea locuinței ar fi construit și o capelă.

Dinu Săraru și-ar fi lăsat proprietatea Mănăstirii Horezu.

Familia i-a fost alături marelui scriitor până în ultimele clipe.

Într-un comunicat al familiei s-a anunțat vestea tragică.

„Cu profundă durere, familia Săraru anunță trecerea la cele veșnice a scriitorului Dinu Săraru, titan al culturii românești, artist al cuvântului scris, care lasă în urmă o moștenire de neegalat în literatură, teatru și gazetărie. Dispariția sa simbolizează sfârșitul unei ere, lăsând unui gol imens în inimile noastre, dar și în cultura națională.

Dinu Săraru a fost un om de o generozitate și căldură rar întâlnite și un scriitor și publicist de excepție, încurajând permanent tinerii colegi de breaslă, oferind fără rezerve sprijinul și sfaturile sale. Talentul său scriitoricesc unic, ancorat în lumea reală, dragostea profundă față de universul autentic al satului românesc au inspirat generații întregi de scriitori, jurnaliști și cititori.

Constructor vizionar de instituții teatrale și manager dedicat artiștilor, Dinu Săraru și -a pus amprenta asupra a destinului artistic al mai multor generații de artiști.

Contribuțiile sale remarcabile în domeniul cultural au fost recunoscute și onorate cu numeroase distincții, printre care Medalia și Ordinul „Meritul Cultural”, titlul de Cavaler al Ordinului Național „Steaua României” și Premiul Național al Ministerului Culturii.

Prin operele sale, scriitorul Dinu Săraru a adus în prim-plan valorile românești, lumea satului, îmbogățind patrimoniul național, omagiind țăranul român și înălțând spiritul uman”, se arată în comunicat.

CITEȘTE ȘI:

Mircea Badea, după moartea lui Dinu Săraru: „Eu cred că a dispărut încă o lume”

Oana Zvobodă
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Oana Zvobodă a debutat în presă la televiziunea PrimaTV, în anul 2017. Între mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un instalator care făcea reparații într-o vilă a găsit 30 de kilograme de monede de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Drumuri blocate, întârzieri pe calea ferată și aeroporturi, după ce vortexul polar a pus stăpânire...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
2024: Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h? Se suspendă permisul?
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Doliu în România! A murit o legendă a țării. Era supranumit „Dumnezeu”
E cel mai mare coșmar dacă stai la bloc. Toți facem greșeala asta pe timp...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Ce faci în weekendul 23-24 noiembrie. Ce nu trebuie să ratezi sub nicio formă când...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Test de cultură generală. Câte laturi are Marea Piramidă din Giza?